Ontologia houellebecq – defectum ergo sum (sunt ratat deci exist) – acest acut sentiment al ratării ca unică certitudine a vieții, reprezintă suflul care străbate întreaga Serotonină. N-aș spune că e un suflu nou, pentru că răfuiala lui Houellebecq cu omul contemporan continuă, devenind doar cumva mai specializată și ancorată într-un micro-univers cotidian bine definit. În Serotonină, Infernul nu sunt ceilalți, ci suntem noi, noi și infinitul libertăților individuale care…

Qu’est-ce que la littérature ? Le contraire de la vérité. În Louis-Ferdinand Céline. Deux clowns pour une catastrophe, peliculă lansată în Martie 2016, realizatorul Emmanuel Bourdieu se apleacă asupra întâlnirii dintre scriitorul aflat în exilul danez și un universitar american evreu. Cunosc bine muzica din adâncul lucrurilor, îi scria Céline lui Milton Hindus, doi ani după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Pornind de la această relație, la început…

Nu cunoaştem cu adevărat ţăranul român, habar nu avem cine este el. Ţăranul român nu apare în istoria noastră decât atunci când s-a revoltat şi când a fost împroprietărit, când i s-a dat pământ. Atât. În rest nu se mai spune nimic despre el… nu a interesat pe nimeni ce s-a întâmplat cu acest ţăran după ce i s-a luat pământul şi apoi i s-a dat înapoi. În schimb nu…

Suntem într-o Rusie arhaică, veche, o Rusie în care epifaniile mustesc și în care Sacrul se revarsă pretutindeni în binecunoscute straie ale Profanului. O Rusie a Sfinților care pătrund în chiliile monahilor și care nu au nicio reținere de altfel în a se înfățișa în același timp mujicilor – acestor țărani, acestor oameni ai pământului aflați într-un neîncetat pariu sufletesc. Rusia marilor stepe aleargând de-a lungul Volgăi, cu hergheliile lor…

Sublimă frescă literară a Japoniei medievale, Biroul pentru grădini și iazuri, este cel puțin un moment de grație pentru Didier Decoin și cred, pepita de aur a editurii Humanitas Fiction în 2019. Titlul, dezarmant prin simplitatea sa copleșitoare, ca de altfel oricare alt element aparținând acestei atât de îndepărtate culturi, ascunde o poveste sub care se desfășoară întreaga lume medievală a Imperiului japonez, de la Curtea Imperială, la templele șintoiste…

Miza acestui nou Schmitt, adică ceea ce s-ar putea numi literatura lui Dumnezeu, e ascunsă în decorul unor evenimente cât se poate de bine ancorate în cotidianul vieții din societatea occidentală (valonă-belgiană). Dacă ambele Testamente și mai apoi Coranul sunt scrise de Dumnezeu, sau cel puțin sub directa Sa îndrumare (fiind texte revelate) – iată atunci Scriitorul prin excelență, iată deci Scriitorul Însuși. Iar dacă privim c[tre un Dumnezeu care…

În orice război, domestic, civil sau mondial, inocența piere prima. Povestea aceasta este despre copilărie și e atât de umană, de senzitivă și de aproape de tine, că te înfioară. Suntem din nou cu Schmitt, la limita insesizabilă dintre viaţă şi moarte. În acel spaţiu şi-n acel moment în care totul devine posibil şi în care orice se poate întâmpla, se poate încarna, materializa, sau dimpotrivă, distruge, pierde, dizolva cu…

Dacă Literatura ar crea o inimă, atunci aceasta ar putea fi dovada – Contrejour-ul lui Paul Țanicui. Cartea-inimă. O deschizi, lași timpul să-i întoarcă paginile (de fapt ai senzația că paginile rămân în permanență deschise, că nu se pot închide niciodată) – începi atunci să-i simți bătăile, pâlpâirea. Înăuntrul cărții este o inimă mare, e drept că la un moment dat se face extrem de mică, ai impresia chiar că…

Să-l asculți pe Désérable, în librăria de la Cișmigiu, redând din memorie peisaje întregi din Rostul lumii, al lui Bouvier, ca și cum lucrurile și locurile acelea s-ar naște chiar atunci, din cuvinte, ca și cum, prin ele – cuvintele, ai ajunge fix acolo – asta e o delicatesă, ceva extrem de rar care ți se poate întâmpla. Dar a-l însoți pe același Désérable povestindu-și aventura vieții în jurul unei…

Promisiunea zorilor – există titlu mai revelator? E aici, mai mult decât sublimul literaturii oglindit de chipul unei mame. Promisiunea zorilor e o sărbătoare dedcată vieții însăși. Nu sunt cuvinte mari, sunt numaipe măsura poveștii în sine.

Un roman născut din nimic, la o editură minusculă, de provincie, dintr-un un scriitor fără trecut, dar care, undeva în copilăria lipsită de televizor, a ales lectura în detrimentul plictisului, ambele de altfel, căi formatoare. Aceasta ar fi singura explicație plauzibilă a apariției acestei cărți.     Un roman francez învelit perfect într-o uimitoare poveste de dragoste cu accente supra-realiste. Un omagiu, sau mai degrabă un toast închinat copilăriei fericite pe care…

Aceasta este o poveste a Infernului care-ți contorsionează suflul şi imaginația. Povestea unei lumi aproape imposibil de îmblânzit literar, pentru că asemenea sublimului, hidosul se întinde dincolo de cuvinte.     În definitiv, literatura nu e chemată aici să îmblânzească nimic, dimpotrivă, vine să amplifice şi să amorseze explozia realității.     Suntem în Jamaica ghetourilor eterne. În măruntaiele Iadului: un miros toxic şi fermentat, într-o cameră roşie şi ruginită. Aici morții…

Suntem pe Coasta de Est a Americii, de la New York la Maine şi înapoi. Un nesfârşit periplu al vrajbei. Când de fapt, ar fi trebuit să fie o călătorie a întregirii ființei şi a regăsirii celor dragi.     Povestea aceasta te izbeşte de la început asemenea unui imens bulgăre de zăpadă. Unul deja format, aflat într-o rostogolire ireversibilă şi antrenând cu sine fragmente, cioburi şi rămăşițele unor ființe strivite….

Am citit Quimera lui Paul Țanicui pe nerăsuflate. Am stat lângă Mauro însoțindu-l pretutindeni, la fiecare pas, din atelierul auto improvizat la parterul casei de cel care îi fusese cândva tată şi până dincolo de ocean, în Lumea Nouă, a internatului catolic şi a New York-ului grandios. Quimera ar putea fi un bildungsroman; asta dacă Mauro şi-ar afla împlinirea spre final, dar lucrurile nu stau întocmai: viața aici apartine unui…

Aceasta este o poveste scrisă pentru cei puternici.     Vine din Nord şi începe cu un duş rece sub forma unui eseu: nici mai mult nici mai puțin decât un eseu despre materialitatea morții. Ne sunt amintite aici fapte concrete, legate de noi, oamenii – singurele ființe care-şi ascund morții, având oroare în a-și lăsa cadavrele la vedere, de altfel, tot singurele ființe care cunosc sentimentul angoasei dinaintea morții, moarte…

Aceasta este o poveste a Americii. O coborâre în straturile unei societăți care continuă să-şi construiască propriile vise şi idealuri. Numai că de data aceasta, descinderea se face tocmai în spatele acestor vise, în partea nevăzută a lor, la marginea înspăimântătoare a realității.     Un adevărat carusel al Paradisului si al Infernului este pus în mişcare dezvăluind o copleşitoare geografie a contrastelor. Eşti aruncat dintr-o dată din mijlocul New York-ului…

După 25 de ani de tăcere vie, Eric-Emmanuel Schmitt mărturiseşte marele eveniment al vieții sale, acela de a scrie. Cel care a reîntemeiat totul şi a făcut posibil întregul spectacol al existenței care a urmat. De atunci și până astăzi. Puterea cărei creații, a cărei arte, ar fi putut fi aleasă să retrezească experiența de-atunci, universul acela unic, dacă nu puterea literaturii? Aşa a apărut această carte, după multe altele…