Ziua a șaptea (Yu Hua)

<img class="alignleft wp-image-593" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2020/09/Ziua-a-saptea-195x300.jpg" alt="" width="177" height="272" />E prima zi a morții tale...și a început să ningă, jilav, dar ninge. Ninge deasupra-ți și tu, tu te trezești că nu ai haine potrivite pentru o așa zi. Porți în continuare același rând de haine, ponosite, tocite și vechi (dar și tu ești asemenea lor) - zdrențe dintotdeauna, care n-au fost parcă niciodată noi. Aveai un pardesiu mai bun, pus deoparte acasă, dar iată că acum n-are cine să ți-l aducă...cine să-i îmbrace pe amărâții care mor singuri pe lume? Da, în orice împrejurare, singurătatea e legea universală a morții. E prima zi a morții tale și o tristețe, cum n-a fost alta, cum nu s-a simțit vreodata te cuprinde: mai dureroasă decât moartea e însăși singuratatea care se naște odată cu ea, care continuă. Să fii atât de singur încât să n-ai pe nimeni în lume care să-ți poarte doliul...să fii obligat atunci să ți-l porți singur. Să cauți singur peticul acela de pânză,

Read More

Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând (Alexandru Mărchidan)

<img class="alignleft size-medium wp-image-582" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2020/05/Coperta-1-IAR-PETRU-PLÂNGEA..-211x300.jpg" alt="" width="211" height="300" /><em>În poezia fratelui Alexandru, Îngerul care trâmbițează are sulița întotdeauna aproape.</em> De fiecare dată când auzea cocoșul cântând, Petru plângea. Pentru că nu-i suficient să ai o casă, e trebuință de a ști să locuiești acolo. Aceasta este toată taina. Nu poți locui o casă altfel decât pe măsura sufletului tău. Poate tocmai de aceea, nu toate casele sunt la fel, cum nici un suflet pare că nu seamănă cu altul: unele case sunt calde, altele sunt reci, unele sunt pline, altele pustii, mai ales acolo unde oamenii trăiesc în afara (sufletelor) lor. Nu-i puțin lucru să ai oaspeți: prin ușa casei pe care o deschizi, cineva a pășit deja în sufletul tău. De aceea Petru plângea: fusese oaspetele celui mai înalt locaș, intrase la Ziditorul însuși. Acela fără de care nimic nu s-a zidit din cele ce s-au zidit. El, Logosul Universului,

Read More

Alegerea (dr.Edith Eva Eger)

<img class="alignleft size-medium wp-image-572" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2020/05/alegerea-195x300.jpg" alt="" width="195" height="300" />Antisemitismul nu a fost inventat de naziști și nici nu a murit în Mai 1945. De altfel, e plină Europa de antisemitism în primele săptămâni și luni după eliberarea lagărelor și sfârșitul Războiului. E din nou Primăvară în orașele Europei, a fost întotdeauna, mereu a existat o stradă, un trotuar, o grădină cu flori, parfumul lor, zgomotul oamenilor, chiar și atunci când focurile de la Auschwitz ardeau neîncetat și pretutindeni se simțea miasma trupurilor arse. Dar acum suntem în cea dintâi Primăvară de după. Șiruri de ființe cenușii, infirme, cavernoase, fără încălțări, sfâșiate de foame și de groază se târăsc cum pot pe străzile Poloniei, din Germania și până în Austria...e ciudat cum ochii iviți pe margine, în ferestre și în pragurile caselor, privesc cu aceeași dușmănie, cu silă și dispreț. Privesc ca și cum gunoaiele le-ar fi invadat dintr-odată piețele. Ochi care

Read More

Copiii de pe Volga (Guzel Iahina)

<img class="alignleft wp-image-559 size-medium" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2020/05/Copiii-de-pe-Volga-1-195x300.jpg" alt="" width="195" height="300" />VOLGA – acest mare fluviu al Timpului, oferindu-i Istoriei, cu atâta generozitate, ambele sale maluri: malul stâng dar și pe cel drept. Alegi și nu alegi în definitiv asupra așezării tale. Cel puțin oamenii Iahinei, oamenii Volgăi, nu vor ști să-ți spună limpede cum și cu ce forțe au ajuns să locuiască pe un mal sau pe altul. Tot ce știu e că Marea Împărăteasă Ecaterina II i-a chemat într-o zi aici; apoi vânturile <em>(grele iarna, amestecate din belșug cu zăpadă și gheață, suple primăvara, respirând umezeală și electricitate celestă, indolente și uscate vara, amestecate cu praf și semințe ușoare de colilie</em>) i-au mânat de-o parte și de alta a apei, e drept, uneori s-au așezat stavilă ei înșiși. De deasupra Volgăi, survolând curgerea timpului, Istoria a știut să-și aleagă bine malurile. Malul stâng i-a aparținut dintotdeauna. Aici și-a desfășurat întregul arsenal, dezlănțuindu-și

Read More

Către Frumusețe (David Foenkinos)

<img class="alignleft size-full wp-image-554" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2020/02/images.jpg" alt="" width="193" height="276" />E nevoie de un grăunte de noblețe sufletească pentru a te apropia de Frumos și a putea recunoaște Frumusețea. Pe de altă parte, asemenea Frumuseții, există o fragilitate infinită a sufletelor  care o fac posibilă. Aceasta este lumina care traversează mica planetă literară pe care Foenkinos o dezvăluie aici. Trebuie mărturisit că orice nouă apariție David Foenkinos în limba română e un prilej de bucurie. Personajele lui Foenkinos au de fiecare dată un aer diafan, distrat, par a fi cumva picate și pictate din Cer, improbabile prin pitorescul lor, insolite, mereu imprevizibile, într-o permanentă inadvertență la lume, caraghiose și solare. <em>Către Frumusețe</em> (<em>Vers la beauté</em>) amintește de <em>Charlotte</em>, momentul acela serafic în cariera scriitorului, unic până în prezent, când viața este surprisă cutremurându-se înfiorător, asistând neputincioasă la strivirea propriei inocențe. În suferință, spune Foenkinos, anticipând cumva ceea ce urmează, ființele umane se împart în două:

Read More

O dimineață de iubire pură (Yukio Mishima)

<img class="alignleft size-full wp-image-545" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/12/mishima.jpg" alt="" width="225" height="225" />Proza scurtă a lui Mishima adunată în acest volum demonstrează înainte de toate că există o anume geografie a lecturii: e nevoie de spații ale tăcerii prielnice descinderii  în aceste fragmente de lume pe care maestrul le oferă.  Altfel nu vei găsi niciodată firul narativ care șerpuiește neîncetat aici. Pentru că trupul acestor povestiri e frământat și crescut din muzică și din poezie. E nevoie deci de liniștea din jurul cititorului ca lucrurile să se dezvăluie. Am comparat literatura lui Mishima cu suprafața înghețată a unui lac imens, o gheață care începe să se crape ireversibil,  alergând pretutindeni și ramificându-se în mii și mii de raze fine; o țesătură barocă care vine să îmbrace un peisaj a cărui muzicalitate nu poate fi cuprinsă numai în tăcere. Țara Frumoasei Toamne Veșnice și a Veșnicului Soare Arzător – descrierea acestui fragment insolit al copilăriei, trăit la

Read More

Clubul Mars Room (Rachel Kushner)

<img class="alignleft size-medium wp-image-539" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/12/mars-rooms-188x300.jpeg" alt="" width="188" height="300" />Paradoxal dar Închisoarea nu e atât o problemă a Spațiului ci în primul rând o problemă a temporalității. Timpul Închisorii, timpul carceral e infinit mai greu de îndurat decât spațiul propriu-zis.  Când ești închis, mai ales atunci cînd ești pentru totdeauna – <em>CUM?</em> – devine dintr-o dată întrebarea prin excelență, întrebarea prioritară, paradigma în care dacă se întâmplă ceva, atunci prin ea se întâmplă. <em>Cum să trăiești când viața ta s-a sfârșit pur și simplu? Cum să-ți continui existența când totul e distrus?</em> Și încă nu am atins esența lui <em>CUM? </em>Adevăratul praxis (lăuntric), cel care contează, abia acum iese la suprafață:  <em>CUM ai putut să faci așa ceva, CUM ai putut să ajungi aici? </em>Acesta este gândul infinit, gândul pe care nu-l poți alunga, care pătrunde prin toți pereții închisorii, întrebarea al cărei răspuns decide totul. Suntem pe Coasta Californiei, într-un San

Read More

Simetria dorințelor (Eshkol Nevo)

<img class="alignleft wp-image-534" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/12/libris-195x300.jpg" alt="" width="130" height="200" />Dacă există o banalitate a răului, și există, de ce n-ar exista atunci și o banalitate a binelui? De ce n-ar fi și binele cum se spune... à la hauteur? Ne referim la mișcarea aceea de manifestare (a realității) dezarmantă și șocantă tocmai prin simplitatea și <em>firescul</em> ei, prin caracterul spontan, prin simetria perfectă a detaliilor și a efectelor ireversibile angrenate – prin absurdul contingeței la care asistăm. Vrem să spunem deci că ceea ce numim <em>simetria dorințelor</em> ține fix de această banalitate a binelui, că spectrul ei se propagă la infinit în viețile noastre, adesea insesizabil. La fel de bine am putea vorbi, pornind de la această carte formidabilă, despre existența unui <em>efect Nevo</em> – a acționa involuntar astfel încât efectul căutării tale să conducă fix la aflarea fericirii celuilalt. Iar celălalt să-ți fie prieten. Aceasta este povestea a patru băieți din Haifa. O poveste

Read More

Povestea asta este despre Sarah (Pauline Delabroy-Allard)

<em> <img class="alignleft wp-image-520" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/povestea-asta-este-despre-sarah-pauline-delabroy-allard-300x300.jpg" alt="" width="276" height="276" /></em><em>Povestea asta este despre Sarah</em> însă cartea, desprinsă parcă dintr-o metafizică a limbajului - este despre aducerea Literaturii în lumina explozivă a fericirii și mai apoi, în aerul atât de rarefiat al suferinței (mai ales al suferinței,  dint-aceea care zdrobește), până acolo unde cuvintele nu mai sunt de mult  la ele acasă, acolo unde abia dacă mai ajung. În <em>Povestea</em> aceasta, fiecare cuvânt e o rană, o una vie, căpătând în timp o cadență inimă-gând-inimă, năucitoare prin vibrația ei. Ca și cum gândurile s-ar naște instantaneu din lumina și din întunericul emoției, ca și cum cuvintele s-ar preface în daimon al inimii. E greu să te împarți și să distingi între acest limbaj-minune, între această peliculă apofatică pe care Pauline Delabroy-Allard ajunge să o scrie și efectul minune pe care Literatura prea-plinului și a nimicului, a otrăvirii până la urmă, îl creează pe parcursul

Read More

Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa (Antonio Lobo Antunes)

<em><img class="alignleft size-medium wp-image-513" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/bilete-antonio-lobo-antunes-pana-ce-pietrele-vor-deveni-mai-usoare-ca-apa-239x300.jpg" alt="" width="239" height="300" />Pănă ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa </em>(ed. Humanitas Fiction,2019) – nu este doar numele unui roman ci și al unuia dintre cele mai fascinante fado-uri scrise vreodată  în literatura lumii acesteia. Este <em>fado-ul</em> suprem al lui Lobo Antues. Este o muzică în sine, intimitatea sonoră  a unei atât de triste istorii portugheze. Povestea unei Portugalii învinse, dincolo de țărmul ei, colonial, dar și dincoace, povestea unei țări-Mamă care nu-și mai recunoaște fiii, deveniți străini, stingheri, fraticizi. În <em>fado-ul</em> al lui Antunes, nimeni nu se întoarce cu adevărat întreg acasă din măruntaiele unui războiului fatidic. Fiecare se întoarce cu ceva în plus, cu spaime și coșmaruri, cu măști diurne care să le acopere, cu vreun trofeu, sau unii, chiar cu vreun copil de culoare (dacă nu cumva tot un trofeu și el). Fiecare soldat, trimis de Patria Mamă în Războiul din

Read More

Serotonină (Michel Houellebecq)

<img class="alignleft size-medium wp-image-509" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/serotonina-195x300.jpeg" alt="" width="195" height="300" />Ontologia houellebecq - <strong><em>defectum ergo sum</em></strong> (sunt ratat deci exist) - acest acut sentiment al ratării ca unică certitudine a vieții, reprezintă suflul care străbate întreaga <em>Serotonină</em>. N-aș spune că e un <em>suflu nou</em>, pentru că răfuiala lui Houellebecq cu omul contemporan continuă, devenind doar cumva mai specializată și ancorată într-un micro-univers cotidian bine definit. În <em>Serotonină</em>, Infernul nu sunt ceilalți, ci suntem noi, noi și infinitul libertăților individuale care nu suportă amânare, care trebuie de fiecare dată...cum se spune... asumate! Cum ne-am obișnuit deja, deși duce o viață îmbibată de plăcere, <em>eroul </em>lui Houellebecq nu e nicidecum hedonist: fin contră, înmod cu totul paradoxal el simte că trăiește în infern, un infern care-i seamănă,  un infern clădit după însuși chipul și asemănarea sa, din măruntaiele proprii, pentru că în definitiv asta sunt viețile noastre, oglinzi fidele ale arhitecturilor intime, sincere, nedisimulate și crude. Așadar,

Read More

Grădina de sticlă (Tatiana Țîbuleac)

<img class="alignleft size-medium wp-image-502" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/06/gradina-195x300.jpg" alt="" width="195" height="300" />Am citit <em>Grădina de sticlă</em> ca pe o epistolă către niște părinți inexistenți, sau cel mult existenți într-o lume numai a lor, nu și în lumea copilei pe care cândva, au lăsat-o în urmă. La fel de bine Tatiana Țîbuleac  dă glas unei mărturisiri a destinului sub forma unui ascunziș la care răul pare că nu are cheie. Totul a început într-un Decembrie, o zi de luni.  Atunci s-a născut a doua oară, atunci s-a născut cu adevărat. Nu din apă și din duh, sau poate că au fost apa și duhul, dar cu certitudine luaseră dintr-o dată chipul unei femei. Femeia aceea stranie e cea care a salvat-o din fierea grea a Orfelinatului. Abia atunci a primit cu adevărat o zi de naștere. Orfelinatul ștersese orice fel de aniversare, oricui; pedepsea amar pe oricine improviza o sărbătoare, orice fel de aniversare sau

Read More

Recitind Louis-Ferdinand Céline

<strong><em><img class="alignleft size-medium wp-image-494" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/05/celine_chez_lui_-300x169.jpg" alt="" width="300" height="169" />Qu’est-ce que la littérature ? Le contraire de la vérité.</em></strong> În <em>Louis-Ferdinand Céline. Deux clowns pour une catastrophe</em>, peliculă lansată în Martie 2016, realizatorul Emmanuel Bourdieu se apleacă asupra întâlnirii dintre scriitorul aflat în exilul danez și un universitar american evreu. <em>Cunosc bine muzica din adâncul lucrurilor</em>, îi scria Céline lui Milton Hindus, doi ani după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Pornind de la această relație, la început epistolară, între autorul celor ,,o mie de pagini de coșmar în rezervă’’, de altfel <em>un clown cinic cu scântei antisemite</em> și acest profesor evreu american,  Emmanuel Bourdieu a creat un film. <a href="https://www.youtube.com/watch?v=Xmwi_hETfiA">https://www.youtube.com/watch?v=Xmwi_hETfiA</a> Întreaga peliculă poate fi urmărită la: <a href="http://www.zone-films.stream/3116-louis-ferdinand-celine.html">www.zone-films.stream/3116-louis-ferdinand-celine.html</a> Céline apare aici atins de obsesia persecuției și  încercat de ,,tensiuni confuze’’ de care se rușinează și se mândrește în același timp. Profesorul evreu îl vizitează pe scriitor în 1948, la invitația acestuia, în exilul său spartan

Read More

România Medicilor (Constantin Bărbulescu)

<em><img class="alignleft wp-image-486 size-thumbnail" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/05/RO-medicilor-150x150.jpg" alt="" width="150" height="150" />Nu cunoaştem cu adevărat ţăranul român, habar nu avem cine este el. Ţăranul român nu apare în istoria noastră decât atunci când s-a revoltat şi când a fost împroprietărit, când i s-a dat pământ. Atât. În rest nu se mai spune nimic despre el… nu a interesat pe nimeni ce s-a întâmplat cu acest ţăran după ce i s-a luat pământul şi apoi i s-a dat înapoi. În schimb nu ne ferim să râdem de el caricaturizându-l atunci când, întors de la muncă din străinătate, şi-a construit în sat casa la care a visat chiar mai înainte de a se naşte şi care marchează, dincolo de orice judecată sau pre-judecată estetică, revanşa, răzbunarea sa istorică: ieşirea din sărăcia universală, eliberarea de sub stigmatul naţional</em> – declara celebrul antropolog Vintilă Mihăilescu, invitat cu ocazia lansării volumului de faţă, în incinta librăriei Humanitas de

Read More