O dimineață de iubire pură (Yukio Mishima)

<img class="alignleft size-full wp-image-545" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/12/mishima.jpg" alt="" width="225" height="225" />Proza scurtă a lui Mishima adunată în acest volum demonstrează înainte de toate că există o anume geografie a lecturii: e nevoie de spații ale tăcerii prielnice descinderii  în aceste fragmente de lume pe care maestrul le oferă.  Altfel nu vei găsi niciodată firul narativ care șerpuiește neîncetat aici. Pentru că trupul acestor povestiri e frământat și crescut din muzică și din poezie. E nevoie deci de liniștea din jurul cititorului ca lucrurile să se dezvăluie. Am comparat literatura lui Mishima cu suprafața înghețată a unui lac imens, o gheață care începe să se crape ireversibil,  alergând pretutindeni și ramificându-se în mii și mii de raze fine; o țesătură barocă care vine să îmbrace un peisaj a cărui muzicalitate nu poate fi cuprinsă numai în tăcere. Țara Frumoasei Toamne Veșnice și a Veșnicului Soare Arzător – descrierea acestui fragment insolit al copilăriei, trăit la

Read More

Clubul Mars Room (Rachel Kushner)

<img class="alignleft size-medium wp-image-539" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/12/mars-rooms-188x300.jpeg" alt="" width="188" height="300" />Paradoxal dar Închisoarea nu e atât o problemă a Spațiului ci în primul rând o problemă a temporalității. Timpul Închisorii, timpul carceral e infinit mai greu de îndurat decât spațiul propriu-zis.  Când ești închis, mai ales atunci cînd ești pentru totdeauna – <em>CUM?</em> – devine dintr-o dată întrebarea prin excelență, întrebarea prioritară, paradigma în care dacă se întâmplă ceva, atunci prin ea se întâmplă. <em>Cum să trăiești când viața ta s-a sfârșit pur și simplu? Cum să-ți continui existența când totul e distrus?</em> Și încă nu am atins esența lui <em>CUM? </em>Adevăratul praxis (lăuntric), cel care contează, abia acum iese la suprafață:  <em>CUM ai putut să faci așa ceva, CUM ai putut să ajungi aici? </em>Acesta este gândul infinit, gândul pe care nu-l poți alunga, care pătrunde prin toți pereții închisorii, întrebarea al cărei răspuns decide totul. Suntem pe Coasta Californiei, într-un San

Read More

Simetria dorințelor (Eshkol Nevo)

<img class="alignleft wp-image-534" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/12/libris-195x300.jpg" alt="" width="130" height="200" />Dacă există o banalitate a răului, și există, de ce n-ar exista atunci și o banalitate a binelui? De ce n-ar fi și binele cum se spune... à la hauteur? Ne referim la mișcarea aceea de manifestare (a realității) dezarmantă și șocantă tocmai prin simplitatea și <em>firescul</em> ei, prin caracterul spontan, prin simetria perfectă a detaliilor și a efectelor ireversibile angrenate – prin absurdul contingeței la care asistăm. Vrem să spunem deci că ceea ce numim <em>simetria dorințelor</em> ține fix de această banalitate a binelui, că spectrul ei se propagă la infinit în viețile noastre, adesea insesizabil. La fel de bine am putea vorbi, pornind de la această carte formidabilă, despre existența unui <em>efect Nevo</em> – a acționa involuntar astfel încât efectul căutării tale să conducă fix la aflarea fericirii celuilalt. Iar celălalt să-ți fie prieten. Aceasta este povestea a patru băieți din Haifa. O poveste

Read More

Povestea asta este despre Sarah (Pauline Delabroy-Allard)

<em> <img class="alignleft wp-image-520" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/povestea-asta-este-despre-sarah-pauline-delabroy-allard-300x300.jpg" alt="" width="276" height="276" /></em><em>Povestea asta este despre Sarah</em> însă cartea, desprinsă parcă dintr-o metafizică a limbajului - este despre aducerea Literaturii în lumina explozivă a fericirii și mai apoi, în aerul atât de rarefiat al suferinței (mai ales al suferinței,  dint-aceea care zdrobește), până acolo unde cuvintele nu mai sunt de mult  la ele acasă, acolo unde abia dacă mai ajung. În <em>Povestea</em> aceasta, fiecare cuvânt e o rană, o una vie, căpătând în timp o cadență inimă-gând-inimă, năucitoare prin vibrația ei. Ca și cum gândurile s-ar naște instantaneu din lumina și din întunericul emoției, ca și cum cuvintele s-ar preface în daimon al inimii. E greu să te împarți și să distingi între acest limbaj-minune, între această peliculă apofatică pe care Pauline Delabroy-Allard ajunge să o scrie și efectul minune pe care Literatura prea-plinului și a nimicului, a otrăvirii până la urmă, îl creează pe parcursul

Read More

Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa (Antonio Lobo Antunes)

<em><img class="alignleft size-medium wp-image-513" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/bilete-antonio-lobo-antunes-pana-ce-pietrele-vor-deveni-mai-usoare-ca-apa-239x300.jpg" alt="" width="239" height="300" />Pănă ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa </em>(ed. Humanitas Fiction,2019) – nu este doar numele unui roman ci și al unuia dintre cele mai fascinante fado-uri scrise vreodată  în literatura lumii acesteia. Este <em>fado-ul</em> suprem al lui Lobo Antues. Este o muzică în sine, intimitatea sonoră  a unei atât de triste istorii portugheze. Povestea unei Portugalii învinse, dincolo de țărmul ei, colonial, dar și dincoace, povestea unei țări-Mamă care nu-și mai recunoaște fiii, deveniți străini, stingheri, fraticizi. În <em>fado-ul</em> al lui Antunes, nimeni nu se întoarce cu adevărat întreg acasă din măruntaiele unui războiului fatidic. Fiecare se întoarce cu ceva în plus, cu spaime și coșmaruri, cu măști diurne care să le acopere, cu vreun trofeu, sau unii, chiar cu vreun copil de culoare (dacă nu cumva tot un trofeu și el). Fiecare soldat, trimis de Patria Mamă în Războiul din

Read More

Serotonină (Michel Houellebecq)

<img class="alignleft size-medium wp-image-509" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/serotonina-195x300.jpeg" alt="" width="195" height="300" />Ontologia houellebecq - <strong><em>defectum ergo sum</em></strong> (sunt ratat deci exist) - acest acut sentiment al ratării ca unică certitudine a vieții, reprezintă suflul care străbate întreaga <em>Serotonină</em>. N-aș spune că e un <em>suflu nou</em>, pentru că răfuiala lui Houellebecq cu omul contemporan continuă, devenind doar cumva mai specializată și ancorată într-un micro-univers cotidian bine definit. În <em>Serotonină</em>, Infernul nu sunt ceilalți, ci suntem noi, noi și infinitul libertăților individuale care nu suportă amânare, care trebuie de fiecare dată...cum se spune... asumate! Cum ne-am obișnuit deja, deși duce o viață îmbibată de plăcere, <em>eroul </em>lui Houellebecq nu e nicidecum hedonist: fin contră, înmod cu totul paradoxal el simte că trăiește în infern, un infern care-i seamănă,  un infern clădit după însuși chipul și asemănarea sa, din măruntaiele proprii, pentru că în definitiv asta sunt viețile noastre, oglinzi fidele ale arhitecturilor intime, sincere, nedisimulate și crude. Așadar,

Read More

Grădina de sticlă (Tatiana Țîbuleac)

<img class="alignleft size-medium wp-image-502" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/06/gradina-195x300.jpg" alt="" width="195" height="300" />Am citit <em>Grădina de sticlă</em> ca pe o epistolă către niște părinți inexistenți, sau cel mult existenți într-o lume numai a lor, nu și în lumea copilei pe care cândva, au lăsat-o în urmă. La fel de bine Tatiana Țîbuleac  dă glas unei mărturisiri a destinului sub forma unui ascunziș la care răul pare că nu are cheie. Totul a început într-un Decembrie, o zi de luni.  Atunci s-a născut a doua oară, atunci s-a născut cu adevărat. Nu din apă și din duh, sau poate că au fost apa și duhul, dar cu certitudine luaseră dintr-o dată chipul unei femei. Femeia aceea stranie e cea care a salvat-o din fierea grea a Orfelinatului. Abia atunci a primit cu adevărat o zi de naștere. Orfelinatul ștersese orice fel de aniversare, oricui; pedepsea amar pe oricine improviza o sărbătoare, orice fel de aniversare sau

Read More

Recitind Louis-Ferdinand Céline

<strong><em><img class="alignleft size-medium wp-image-494" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/05/celine_chez_lui_-300x169.jpg" alt="" width="300" height="169" />Qu’est-ce que la littérature ? Le contraire de la vérité.</em></strong> În <em>Louis-Ferdinand Céline. Deux clowns pour une catastrophe</em>, peliculă lansată în Martie 2016, realizatorul Emmanuel Bourdieu se apleacă asupra întâlnirii dintre scriitorul aflat în exilul danez și un universitar american evreu. <em>Cunosc bine muzica din adâncul lucrurilor</em>, îi scria Céline lui Milton Hindus, doi ani după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Pornind de la această relație, la început epistolară, între autorul celor ,,o mie de pagini de coșmar în rezervă’’, de altfel <em>un clown cinic cu scântei antisemite</em> și acest profesor evreu american,  Emmanuel Bourdieu a creat un film. <a href="https://www.youtube.com/watch?v=Xmwi_hETfiA">https://www.youtube.com/watch?v=Xmwi_hETfiA</a> Întreaga peliculă poate fi urmărită la: <a href="http://www.zone-films.stream/3116-louis-ferdinand-celine.html">www.zone-films.stream/3116-louis-ferdinand-celine.html</a> Céline apare aici atins de obsesia persecuției și  încercat de ,,tensiuni confuze’’ de care se rușinează și se mândrește în același timp. Profesorul evreu îl vizitează pe scriitor în 1948, la invitația acestuia, în exilul său spartan

Read More

România Medicilor (Constantin Bărbulescu)

<em><img class="alignleft wp-image-486 size-thumbnail" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/05/RO-medicilor-150x150.jpg" alt="" width="150" height="150" />Nu cunoaştem cu adevărat ţăranul român, habar nu avem cine este el. Ţăranul român nu apare în istoria noastră decât atunci când s-a revoltat şi când a fost împroprietărit, când i s-a dat pământ. Atât. În rest nu se mai spune nimic despre el… nu a interesat pe nimeni ce s-a întâmplat cu acest ţăran după ce i s-a luat pământul şi apoi i s-a dat înapoi. În schimb nu ne ferim să râdem de el caricaturizându-l atunci când, întors de la muncă din străinătate, şi-a construit în sat casa la care a visat chiar mai înainte de a se naşte şi care marchează, dincolo de orice judecată sau pre-judecată estetică, revanşa, răzbunarea sa istorică: ieşirea din sărăcia universală, eliberarea de sub stigmatul naţional</em> – declara celebrul antropolog Vintilă Mihăilescu, invitat cu ocazia lansării volumului de faţă, în incinta librăriei Humanitas de

Read More

Pelerinul vrăjit (Nikolai Leskov)

<img class="alignleft size-medium wp-image-421" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/05/bilete-nikolai-leskov-pelerinul-vrajit-239x300.jpg" alt="" width="239" height="300" />Suntem într-o Rusie arhaică, veche, o Rusie în care epifaniile mustesc și în care Sacrul se revarsă pretutindeni în binecunoscute straie ale Profanului. O Rusie a Sfinților care pătrund în chiliile monahilor și care nu au nicio reținere de altfel în a se înfățișa în același timp mujicilor – acestor țărani, acestor oameni ai pământului aflați într-un neîncetat pariu sufletesc. Rusia marilor stepe aleargând de-a lungul Volgăi, cu hergheliile lor sălbatice, greu de stăpânit pănă și de neînfricații tătari. Stepa și renumitele ei târguri de cai așadar. Locuri ireale unde se petrec evenimente memorabile. Tătarii, acești păgâni necunoscători de Hristos, care nu se înfruntă niciodată potrivit avuției ci potrivit forței brațelor lor. Virtutea tătară nu aparține banilor (bunurilor), ci vigoarei trupului. A urma Volga și nesfârșitul stepelor, trezește pelerinului aflat în bătaia aspră a destinului, un dureros sentiment al înstrăinării, al despărțirii de mama

Read More

Biroul pentru grădini și iazuri (Didier Decoin)

<img class="alignleft wp-image-278 size-full" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/04/biroul-e1555608341502.jpg" alt="" width="250" height="384" />Sublimă frescă literară a Japoniei medievale, <em>Biroul pentru grădini și iazuri</em>, este cel puțin un moment de grație pentru Didier Decoin și cred, pepita de aur a editurii <em>Humanitas Fiction</em> în 2019. Titlul, dezarmant prin simplitatea sa copleșitoare, ca de altfel oricare alt element aparținând acestei atât de îndepărtate culturi, ascunde o poveste sub care se desfășoară întreaga lume medievală a Imperiului japonez, de la Curtea Imperială, la templele șintoiste sau budiste, trecând pe lângă izvoare care clocotesc sub focul munților, poposind în hanuri, bordele, precum și-n modestele așezări umane aflate de-a lungul râurilor și în mijlocul pădurilor străvechi. Povestea noastră începe de la marginea unui sat – <em>un pumn de colibe coșcovite și cocoșate</em>, aproape fără nicio importanță. Oameni sărmani cultivând petice de orez. Pescarul satului însă nu are pământ. Pentru a nu muri de foame, nici el, nici soția lui, trebuie să

Read More

Omul care vedea dincolo de chipuri (Eric-Emmanuel Schmitt)

<img class="alignleft size-medium wp-image-322" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/04/Omul-care-vedea-dincolo-de-chipuri-195x300.jpeg" alt="" width="195" height="300" />Miza acestui nou Schmitt, adică ceea ce s-ar putea numi <em>literatura lui Dumnezeu</em>, e ascunsă în decorul unor evenimente cât se poate de bine ancorate în cotidianul vieții din societatea occidentală (valonă-belgiană). Dacă ambele Testamente și mai apoi Coranul sunt scrise de Dumnezeu, sau cel puțin sub directa Sa îndrumare (fiind texte revelate) - iată atunci Scriitorul prin excelență, iată deci Scriitorul Însuși. Iar dacă privim c[tre un Dumnezeu care scrie, înțelegem de aicică literatura are cu adevă fundament în Cer. Dar nu e chiar aventura în care se lansează Schmitt aici: va alege o altă poartă de intrare în <em>așa-numita Literatură a lui Dumnezeu</em>. Există trei mari religii ale Cărții și un singur și unic Scriitor. Apoi avem o literatură în care credem și în care ne place să credem că orice e posibil. Prin urmare, Schmitt Îl va cheama pe acest marele Scriitor

Read More

Copilul lui Noe (Eric-Emmanuel Schmitt)

<img class="alignleft size-medium wp-image-319" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/04/copilul-lui-Noe-195x300.jpeg" alt="" width="195" height="300" />În orice război, domestic, civil sau mondial, inocența piere prima. Povestea aceasta este despre copilărie și e atât de umană, de senzitivă și de aproape de tine, că te înfioară. Suntem din nou cu Schmitt, la limita insesizabilă dintre viaţă şi moarte. În acel <em>spaţiu </em>şi-n acel <em>moment</em> în care totul devine posibil şi în care orice se poate întâmpla, se poate încarna, materializa, sau dimpotrivă, distruge, pierde, dizolva cu totul, definitiv, ireversibil. Suntem în <em>Locul</em> și-n <em>Timpul</em> Revelaţiei, în ciuda împrejurărilor care indică tocmai lipsa ei. Suntem atât de aproape de om, de atingerea lui, de strigătul său, de tăcerea acestei fiinţe fabuloase, ființă al cărei destin istoric şi sufletesc ajunge să traverseze în istorie peisaje wagneriene, apocaliptice. Pentru că Apocalipsa – înainte de a fi o izbăvire, izbăvirea finală, este sânge, frământare şi foc. A recăpăta, fie şi numai un singur gram

Read More

Contrejour (Paul Țanicui)

<img class="alignleft wp-image-272 size-medium" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/04/contre-jour-produs_dr_imagine-196x300.jpg" alt="" width="196" height="300" />Dacă Literatura ar crea o inimă, atunci aceasta ar putea fi dovada – <em>Contrejour</em>-ul lui Paul Țanicui. <em>Cartea-inimă.</em> O deschizi, lași timpul să-i întoarcă paginile (de fapt ai senzația că paginile rămân în permanență deschise, că nu se pot închide niciodată) – începi atunci să-i simți bătăile, pâlpâirea. Înăuntrul cărții este o inimă mare, e drept că la un moment dat se face extrem de mică, ai impresia chiar că a dispărut, dar e acolo, e vie, îi simți în permanență pulsul, zbaterea, tresărirea, spaima, o vezi cum freamătă, cum galopează gata sa iasă din pieptul cărții, să se spargă. Îi simți rănirea, îndoiala, o vezi sângerândă, zmulsă și stingheră. Dar niciodată trădată sau înșelată. Pentru că sinceritatea este aici o fibră a scriitorului. <em>Contrejour (ed. Curtea Veche, 2018)</em> – este întradevăr o poveste de iubire, amprentă a vieții și a morții unui cuplu,

Read More