Povestea asta este despre Sarah (Pauline Delabroy-Allard)

<em> <img class="alignleft wp-image-520" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/povestea-asta-este-despre-sarah-pauline-delabroy-allard-300x300.jpg" alt="" width="276" height="276" /></em><em>Povestea asta este despre Sarah</em> însă cartea, desprinsă parcă dintr-o metafizică a limbajului - este despre aducerea Literaturii în lumina explozivă a fericirii și mai apoi, în aerul atât de rarefiat al suferinței (mai ales al suferinței,  dint-aceea care zdrobește), până acolo unde cuvintele nu mai sunt de mult  la ele acasă, acolo unde abia dacă mai ajung. În <em>Povestea</em> aceasta, fiecare cuvânt e o rană, o una vie, căpătând în timp o cadență inimă-gând-inimă, năucitoare prin vibrația ei. Ca și cum gândurile s-ar naște instantaneu din lumina și din întunericul emoției, ca și cum cuvintele s-ar preface în daimon al inimii. E greu să te împarți și să distingi între acest limbaj-minune, între această peliculă apofatică pe care Pauline Delabroy-Allard ajunge să o scrie și efectul minune pe care Literatura prea-plinului și a nimicului, a otrăvirii până la urmă, îl creează pe parcursul

Read More

Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa (Antonio Lobo Antunes)

<em><img class="alignleft size-medium wp-image-513" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/bilete-antonio-lobo-antunes-pana-ce-pietrele-vor-deveni-mai-usoare-ca-apa-239x300.jpg" alt="" width="239" height="300" />Pănă ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa </em>(ed. Humanitas Fiction,2019) – nu este doar numele unui roman ci și al unuia dintre cele mai fascinante fado-uri scrise vreodată  în literatura lumii acesteia. Este <em>fado-ul</em> suprem al lui Lobo Antues. Este o muzică în sine, intimitatea sonoră  a unei atât de triste istorii portugheze. Povestea unei Portugalii învinse, dincolo de țărmul ei, colonial, dar și dincoace, povestea unei țări-Mamă care nu-și mai recunoaște fiii, deveniți străini, stingheri, fraticizi. În <em>fado-ul</em> al lui Antunes, nimeni nu se întoarce cu adevărat întreg acasă din măruntaiele unui războiului fatidic. Fiecare se întoarce cu ceva în plus, cu spaime și coșmaruri, cu măști diurne care să le acopere, cu vreun trofeu, sau unii, chiar cu vreun copil de culoare (dacă nu cumva tot un trofeu și el). Fiecare soldat, trimis de Patria Mamă în Războiul din

Read More

Grădina de sticlă (Tatiana Țîbuleac)

<img class="alignleft size-medium wp-image-502" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/06/gradina-195x300.jpg" alt="" width="195" height="300" />Am citit <em>Grădina de sticlă</em> ca pe o epistolă către niște părinți inexistenți, sau cel mult existenți într-o lume numai a lor, nu și în lumea copilei pe care cândva, au lăsat-o în urmă. La fel de bine Tatiana Țîbuleac  dă glas unei mărturisiri a destinului sub forma unui ascunziș la care răul pare că nu are cheie. Totul a început într-un Decembrie, o zi de luni.  Atunci s-a născut a doua oară, atunci s-a născut cu adevărat. Nu din apă și din duh, sau poate că au fost apa și duhul, dar cu certitudine luaseră dintr-o dată chipul unei femei. Femeia aceea stranie e cea care a salvat-o din fierea grea a Orfelinatului. Abia atunci a primit cu adevărat o zi de naștere. Orfelinatul ștersese orice fel de aniversare, oricui; pedepsea amar pe oricine improviza o sărbătoare, orice fel de aniversare sau

Read More