Către Frumusețe (David Foenkinos)

<img class="alignleft size-full wp-image-554" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2020/02/images.jpg" alt="" width="193" height="276" />E nevoie de un grăunte de noblețe sufletească pentru a te apropia de Frumos și a putea recunoaște Frumusețea. Pe de altă parte, asemenea Frumuseții, există o fragilitate infinită a sufletelor  care o fac posibilă. Aceasta este lumina care traversează mica planetă literară pe care Foenkinos o dezvăluie aici. Trebuie mărturisit că orice nouă apariție David Foenkinos în limba română e un prilej de bucurie. Personajele lui Foenkinos au de fiecare dată un aer diafan, distrat, par a fi cumva picate și pictate din Cer, improbabile prin pitorescul lor, insolite, mereu imprevizibile, într-o permanentă inadvertență la lume, caraghiose și solare. <em>Către Frumusețe</em> (<em>Vers la beauté</em>) amintește de <em>Charlotte</em>, momentul acela serafic în cariera scriitorului, unic până în prezent, când viața este surprisă cutremurându-se înfiorător, asistând neputincioasă la strivirea propriei inocențe. În suferință, spune Foenkinos, anticipând cumva ceea ce urmează, ființele umane se împart în două:

Read More

O dimineață de iubire pură (Yukio Mishima)

<img class="alignleft size-full wp-image-545" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/12/mishima.jpg" alt="" width="225" height="225" />Proza scurtă a lui Mishima adunată în acest volum demonstrează înainte de toate că există o anume geografie a lecturii: e nevoie de spații ale tăcerii prielnice descinderii  în aceste fragmente de lume pe care maestrul le oferă.  Altfel nu vei găsi niciodată firul narativ care șerpuiește neîncetat aici. Pentru că trupul acestor povestiri e frământat și crescut din muzică și din poezie. E nevoie deci de liniștea din jurul cititorului ca lucrurile să se dezvăluie. Am comparat literatura lui Mishima cu suprafața înghețată a unui lac imens, o gheață care începe să se crape ireversibil,  alergând pretutindeni și ramificându-se în mii și mii de raze fine; o țesătură barocă care vine să îmbrace un peisaj a cărui muzicalitate nu poate fi cuprinsă numai în tăcere. Țara Frumoasei Toamne Veșnice și a Veșnicului Soare Arzător – descrierea acestui fragment insolit al copilăriei, trăit la

Read More

Simetria dorințelor (Eshkol Nevo)

<img class="alignleft wp-image-534" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/12/libris-195x300.jpg" alt="" width="130" height="200" />Dacă există o banalitate a răului, și există, de ce n-ar exista atunci și o banalitate a binelui? De ce n-ar fi și binele cum se spune... à la hauteur? Ne referim la mișcarea aceea de manifestare (a realității) dezarmantă și șocantă tocmai prin simplitatea și <em>firescul</em> ei, prin caracterul spontan, prin simetria perfectă a detaliilor și a efectelor ireversibile angrenate – prin absurdul contingeței la care asistăm. Vrem să spunem deci că ceea ce numim <em>simetria dorințelor</em> ține fix de această banalitate a binelui, că spectrul ei se propagă la infinit în viețile noastre, adesea insesizabil. La fel de bine am putea vorbi, pornind de la această carte formidabilă, despre existența unui <em>efect Nevo</em> – a acționa involuntar astfel încât efectul căutării tale să conducă fix la aflarea fericirii celuilalt. Iar celălalt să-ți fie prieten. Aceasta este povestea a patru băieți din Haifa. O poveste

Read More

Povestea asta este despre Sarah (Pauline Delabroy-Allard)

<em> <img class="alignleft wp-image-520" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/povestea-asta-este-despre-sarah-pauline-delabroy-allard-300x300.jpg" alt="" width="276" height="276" /></em><em>Povestea asta este despre Sarah</em> însă cartea, desprinsă parcă dintr-o metafizică a limbajului - este despre aducerea Literaturii în lumina explozivă a fericirii și mai apoi, în aerul atât de rarefiat al suferinței (mai ales al suferinței,  dint-aceea care zdrobește), până acolo unde cuvintele nu mai sunt de mult  la ele acasă, acolo unde abia dacă mai ajung. În <em>Povestea</em> aceasta, fiecare cuvânt e o rană, o una vie, căpătând în timp o cadență inimă-gând-inimă, năucitoare prin vibrația ei. Ca și cum gândurile s-ar naște instantaneu din lumina și din întunericul emoției, ca și cum cuvintele s-ar preface în daimon al inimii. E greu să te împarți și să distingi între acest limbaj-minune, între această peliculă apofatică pe care Pauline Delabroy-Allard ajunge să o scrie și efectul minune pe care Literatura prea-plinului și a nimicului, a otrăvirii până la urmă, îl creează pe parcursul

Read More

Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa (Antonio Lobo Antunes)

<em><img class="alignleft size-medium wp-image-513" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/10/bilete-antonio-lobo-antunes-pana-ce-pietrele-vor-deveni-mai-usoare-ca-apa-239x300.jpg" alt="" width="239" height="300" />Pănă ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa </em>(ed. Humanitas Fiction,2019) – nu este doar numele unui roman ci și al unuia dintre cele mai fascinante fado-uri scrise vreodată  în literatura lumii acesteia. Este <em>fado-ul</em> suprem al lui Lobo Antues. Este o muzică în sine, intimitatea sonoră  a unei atât de triste istorii portugheze. Povestea unei Portugalii învinse, dincolo de țărmul ei, colonial, dar și dincoace, povestea unei țări-Mamă care nu-și mai recunoaște fiii, deveniți străini, stingheri, fraticizi. În <em>fado-ul</em> al lui Antunes, nimeni nu se întoarce cu adevărat întreg acasă din măruntaiele unui războiului fatidic. Fiecare se întoarce cu ceva în plus, cu spaime și coșmaruri, cu măști diurne care să le acopere, cu vreun trofeu, sau unii, chiar cu vreun copil de culoare (dacă nu cumva tot un trofeu și el). Fiecare soldat, trimis de Patria Mamă în Războiul din

Read More

Grădina de sticlă (Tatiana Țîbuleac)

<img class="alignleft size-medium wp-image-502" src="http://catalinchiru.ro/dev/wp-content/uploads/2019/06/gradina-195x300.jpg" alt="" width="195" height="300" />Am citit <em>Grădina de sticlă</em> ca pe o epistolă către niște părinți inexistenți, sau cel mult existenți într-o lume numai a lor, nu și în lumea copilei pe care cândva, au lăsat-o în urmă. La fel de bine Tatiana Țîbuleac  dă glas unei mărturisiri a destinului sub forma unui ascunziș la care răul pare că nu are cheie. Totul a început într-un Decembrie, o zi de luni.  Atunci s-a născut a doua oară, atunci s-a născut cu adevărat. Nu din apă și din duh, sau poate că au fost apa și duhul, dar cu certitudine luaseră dintr-o dată chipul unei femei. Femeia aceea stranie e cea care a salvat-o din fierea grea a Orfelinatului. Abia atunci a primit cu adevărat o zi de naștere. Orfelinatul ștersese orice fel de aniversare, oricui; pedepsea amar pe oricine improviza o sărbătoare, orice fel de aniversare sau

Read More