Frații Burgess

Suntem pe Coasta de Est a Americii, de la New York la Maine şi înapoi. Un nesfârşit periplu al vrajbei. Când de fapt, ar fi trebuit să fie o călătorie a întregirii ființei şi a regăsirii celor dragi.

    Povestea aceasta te izbeşte de la început asemenea unui imens bulgăre de zăpadă. Unul deja format, aflat într-o rostogolire ireversibilă şi antrenând cu sine fragmente, cioburi şi rămăşițele unor ființe strivite. Senzatia, încă din primele pagini, aceasta este: de tot aflat într-o cădere aproape universală, de neoprit şi care se va izbi fără milă, în punctul terminus al vieților toate.

    Pentru că personajele lui Elizabeth Strout (bine cunoscute de altfel) încarnează oameni aflați pe panta cea mai abruptă a vieții, adesea în coborâre liberă, loviți fiind din toate direcțiile de cele mai cumplite şi mai înfricoşătoare evenimente pe care viața, în dramatismul ei atât de intim şi de absurd, le face posibile.

    Frații Burgess (ed.Litera,2016) este povestea Americii din zilele noastre, dar ar putea fi în egală măsură şi povestea familiei din zilele noastre, a familiei occidentale, de pretutindeni.

    Individualismul, grija de sine exclusivă, propria reuşită, autosuficiența, emanciparea şi ruperea tuturor constrângerilor, ei bine, când toate acestea ajung să constituie surogare ale libertății, reducând etica şi valorile umane la un simplu exercițiu de convenționalism social, ei bine atunci, legăturile dintre oameni se distrug. Cum ai rupe în două o creangă de copac apăsând-o puțin câte puțin sub genunchi.

   Strout o scris încă o poveste dureroasă. După Olive Kitteridge, Frații Burgess, vin să întărească parcă ideea că nu mai trăim deloc în cea mai bună dintre lumile posibile. Că paradisul sau cel puțin frumosul din lume a părăsit demult viețile oamenilor, refugiiundu-se cel mai adesea dincolo de ei, într-un peisaj nocturn, în luminişul unei păduri, pe bolta unui cer, deasupra unui lac, în lumina unei zile care se naşte sau a uneia care apune.

    Liniștea şi armonia naturii, deasupra, zgomotul, furia şi vrajba oamenilor, dincoace, jos – aceasta este distanța care, în ciuda aparențelor, se păstrează pe tot parcursul sisific al ,,familiei” Burgess.

    Când bunătatea devine o slăbiciune şi sărăcia te pune în lanțuri, când viața însăşi o scoate  până la urmă la capăt (nu şi omul), când rasismul capătă forma zâmbetului şiret al unor instituții, ori când naturalețea devine un lux pe care nu ți-l mai poți permite, atunci când granița dintre a te simți vinovat şi a te simți responsabil dispare şi când dintr-o dată trecutul nu-ți mai aparține şi descoperi cât de străin eşti în locul care până mai ieri era căminul tău, ei bine, în toate aceste ipostaze, te afli în preajma fraților Burgess.

    La finalul acestei istorii de familii (dacă se poate vorbi de un final) descoperi că nu poți părăsi pur și simplu romanul, că gestul de a închide cartea nu e deloc suficient, că locuiești încă înăuntrul lumii acesteia, prin întrebări care au devenit, nu se știe cum, ale tale, și care-și așteptă încă răspunsul.

Join the Conversation

Will not be published.