Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată

Aceasta este o poveste scrisă pentru cei puternici.

    Vine din Nord şi începe cu un duş rece sub forma unui eseu: nici mai mult nici mai puțin decât un eseu despre materialitatea morții. Ne sunt amintite aici fapte concrete, legate de noi, oamenii – singurele ființe care-şi ascund morții, având oroare în a-și lăsa cadavrele la vedere, de altfel, tot singurele ființe care cunosc sentimentul angoasei dinaintea morții, moarte pe care o percep ca încetare a vieții, dar și ca lipsă a ei. La urma urmei, puțin îi pasă inimii pentru a cui viață bate!

    Țesătura aceasta dintre eseu filosofic şi ficțiune autobiografică, însoțeşte cititorul în permanență şi atrăge lectura într-o experiență decisiv-interogativă. Se trezesc în tine întrebări cu privire la propriul destin, la istoria neamului sau a familiilor din care descinzi, întrebări despre anatomia micii, dar și a marii lumi în care trăieşti.

    Născută nu neapărat dintr-o preocupare naturalistă, cât mai degrabă, din grija permanentă de a survola cu privirea în jurul naturii, Lupta lui Karl-Ove Knausgård (editura Litera, 2015), devine un roman al împrejurimilor şi un omagiu adus peisajului. Apoi, aceeaşi Luptă este în egală măsură un roman al  singurătății şi al însingurării creative, un roman al portretelor vii, dar şi al celor moarte, o epopee a liniştii nordice, descrisă ca experiență a nemărginirii (a ieşirii de sub presiunea temporalității). 

    Tot Lupta lui Knausgård, poate fi privită şi ca o poveste a rebeliunii domestice, a emancipării fiului pe fundalul prăbuşirii paterne; un eseu literar construit în jurul pierderii propriului părinte, anti-eroul copilăriei.

    Şi, nu în ultimul rând, pentru că romanul acesta ne conduce din contemporaneitatea Norvegiei anilor 40, 70, 80 şi până în cea a zilelor noastre, intrând în mijlocul familiilor, al copilăriei, în centrul şi-n periferia oraşelor mari şi al celor provinciale, în case, grădini şi-n alte locuri pitoreşti, ei bine, pentru toate acestea şi pentru multe altele, Lupta lui Karl-Ove Knausgård este prin excelență un roman norvegian.

    Există o dublă putere a literaturii: puterea lecturii şi cea a scrisului. Ambele (te) pot elibera de sub con-strângerile cotidianului, atât timp cât condiția de cititor sau cea de scriitor sunt pe de-a-ntregul asumate. Așadar,tot în tărâmul unei lupte ne aflăm şi aici. Pentru că e o adevărată luptă aceea de a şti să fii singur sau de a căuta acele mari intervale de singurătate în care să poți începe a scrie. Din acest punct de vedere, Knausgård este un maestru al singurătății creative.

    La finalul fiecărei zile şi la capătul tuturor responsabilităților casnice, deasupra spațiului şi al universului familial se alcătuieşte portretul unui tată. Profesor de gimnaziu, pasionat de filatelie în lunile de iarnă şi de grădinărit vara, atoate văzător, Tatăl este cel care umple în permanență spațiul casei cu o tensiune inexplicabilă; un tată absent totuşi, care treptat se îndepărtează cu totul, până la izolarea definitivă și ireversibilă.

Iată încă o dovadă a puterii literaturii de a salva şi de a recupera oameni.

    Încheiem prin a spune că sunt foarte multe locuri memorabile pe parcursul acestei uriaşe mărturisiri a lui Knausgård, dar dintre toate, cele mai de preț sunt acelea în care eroul plânge; în mijlocul oamenilor, plânsul se naşte şi se revarsă doar către lumea din interior, revelând astfel o initimitate perfectă. A plânge în lume, fără a te ascunde de ea şi fără a-i simți privirile compătimitoare. Plânsul adânc şi firesc devine posibil atunci şi acolo unde natura înconjurătoare nu mai este un refugiu, ci o casă.

Join the Conversation

Will not be published.