Proza scurtă a lui Mishima adunată în acest volum demonstrează înainte de toate că există o anume geografie a lecturii: e nevoie de spații ale tăcerii prielnice descinderii  în aceste fragmente de lume pe care maestrul le oferă.  Altfel nu vei găsi niciodată firul narativ care șerpuiește neîncetat aici. Pentru că trupul acestor povestiri e frământat și crescut din muzică și din poezie. E nevoie deci de liniștea din jurul cititorului ca lucrurile să se dezvăluie.

Am comparat literatura lui Mishima cu suprafața înghețată a unui lac imens, o gheață care începe să se crape ireversibil,  alergând pretutindeni și ramificându-se în mii și mii de raze fine; o țesătură barocă care vine să îmbrace un peisaj a cărui muzicalitate nu poate fi cuprinsă numai în tăcere.

Țara Frumoasei Toamne Veșnice și a Veșnicului Soare Arzător – descrierea acestui fragment insolit al copilăriei, trăit la țărmul mării , alcătuiește un spectacol estetic și poetic de o frumusețe orbitoare.  Este un adevărat poem închinat țărmului; în Mare descoperi ceva ce în Munte nu găsești, un ascuns metafizic care fascinează și înspăimântă în același timp.

O potecă care duce spre culmea unui promontoriu, pinii din vârf, briza marină, fierbințeala nisipului, valurile care se închid și se deschid ca un evantai dedesubtul unei muzici care coboară parcă dintr-un colț de cer. În acest colț de Rai e momentul ca elanul vital al vieții resimțit asemenea unei forțe eterne, fără bătrânețe și fără de moarte, să irumpă definitiv.

Dar înălțimea promontoriului este egală cu adâncul prăbușirii…