Frații Burgess (Elizabeth Strout)

Suntem pe Coasta de Est a Americii, de la New York la Maine şi înapoi. Un nesfârşit periplu al vrajbei. Când de fapt, ar fi trebuit să fie o călătorie a întregirii ființei şi a regăsirii celor dragi.     Povestea aceasta te izbeşte de la început asemenea unui imens bulgăre de zăpadă. Unul deja format, aflat într-o rostogolire ireversibilă şi antrenând cu sine fragmente, cioburi şi rămăşițele unor ființe strivite….

Quimera (Paul Țanicui)

Am citit Quimera lui Paul Țanicui pe nerăsuflate. Am stat lângă Mauro însoțindu-l pretutindeni, la fiecare pas, din atelierul auto improvizat la parterul casei de cel care îi fusese cândva tată şi până dincolo de ocean, în Lumea Nouă, a internatului catolic şi a New York-ului grandios. Quimera ar putea fi un bildungsroman; asta dacă Mauro şi-ar afla împlinirea spre final, dar lucrurile nu stau întocmai: viața aici apartine unui…

Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată (Karl-Ove Knausgård)

Aceasta este o poveste scrisă pentru cei puternici.     Vine din Nord şi începe cu un duş rece sub forma unui eseu: nici mai mult nici mai puțin decât un eseu despre materialitatea morții. Ne sunt amintite aici fapte concrete, legate de noi, oamenii – singurele ființe care-şi ascund morții, având oroare în a-și lăsa cadavrele la vedere, de altfel, tot singurele ființe care cunosc sentimentul angoasei dinaintea morții, moarte…

Ragtime (E.L. Doctorow)

Aceasta este o poveste a Americii. O coborâre în straturile unei societăți care continuă să-şi construiască propriile vise şi idealuri. Numai că de data aceasta, descinderea se face tocmai în spatele acestor vise, în partea nevăzută a lor, la marginea înspăimântătoare a realității.     Un adevărat carusel al Paradisului si al Infernului este pus în mişcare dezvăluind o copleşitoare geografie a contrastelor. Eşti aruncat dintr-o dată din mijlocul New York-ului…

Noaptea de foc (Eric-Emmanuel Schmitt)

După 25 de ani de tăcere vie, Eric-Emmanuel Schmitt mărturiseşte marele eveniment al vieții sale, acela de a scrie. Cel care a reîntemeiat totul şi a făcut posibil întregul spectacol al existenței care a urmat. De atunci și până astăzi. Puterea cărei creații, a cărei arte, ar fi putut fi aleasă să retrezească experiența de-atunci, universul acela unic, dacă nu puterea literaturii? Aşa a apărut această carte, după multe altele…