Promiunea zorilor (Roman Gary)

Sigur că avem de-a face cu un clasic modern și sigur că ținem în mână tocmai capodopera sa. Dar dacă există vreun mod de a citi Promisiunea zorilor – atunci cel mai potrivit este acela de a o face a priori de orice însemnătate, de orice încărcătură sacră, pe care autorul și capodopera sa le-au dobândit de-a lungul timpului.

Promisiunea zorilor – există titlu mai revelator? E aici, mai mult decât sublimul literaturii oglindit de chipul unei mame. Promisiunea zorilor e o sărbătoare dedcată vieții însăși. Nu sunt cuvinte mari, sunt numai pe măsura poveștii în sine.

Să pornim de la natura lucrurilor. Oriunde te-ai afla, oriunde ai rătăci ori ai naufragia, și oricât de întunecat, de gârbovit și de greu ar fi cerul de deasupra vieții tale, prin simpla ei prezență – Viața – oferă ca o garanție infinită, speranța ultimă, infailibila promisiune a zilei de mâine, a zorilor ce au să vină negreșit. Orice s-ar întâmpla, se va face iarăși dimineață și va fi iarăși zi.

Promisiunea zorilor – marele adevăr al vieții. Acel adevăr care se face auzit pentru întâia oară, prin galsul mamei. Care altă ființă apără viața (și promisiunea ei) mai feroce și mai admirabil decât o mamă?
Cartea aceasta despre care o planetă întreagă știe astăzi, este un omagiu și o încântare dăruite mamei și vieții omului în egală măsură.

Se spune adesea că în căutarea timpului care nu mai este, fiecare dintre oameni are propria sa…madlenă. În ceea cel privește pe Gary, madlena sunt castraveții murați à la russe. Ni-l imaginăm așezat pe o bancă, sub Soarele proaspăt al Nissei, privind necuprinderea Mediteranei, survolând de fapt întreaga-i existență. Pe măsură ce imaginile și sunetul timpului se proiectează deasupra valurilor, borcanul cu castraveții murați à la russe, se golește considerabil.

Sunt toate adunate acolo, deasupra valurilor care-au născut Soarele, mama, copilul din Vilnius, orașul leton insolit, cea dintâi palmă a mamei și unica (singura care a contat cu adevărat), pribegia, sacrificiile, în sfârșit zborul și înălțarea în spectacolul vieții, fără nicio ezitare. Din acest punct de vedere, Promisiunea zorilor este romanul vieții ca spectacol neîncetat.

Există în acest roman sentimente fondatoare, întemeietoare și imagini arhetipale (călăuzitoare) – experiențe timpurii, originare, care taie faliile vieții, lumini–far care pe de o parte revelează și scot din umbră spații întregi ale existenței, iar pe de altă parte, le consfințește ruptura. Credem că e important ca în survolarea acestei cărți, să începem cu ele.

Gary scrie Promisiunea zorilor atunci când ,,toate s-au isprăvit’’, când lumina zorilor limpezește și cristalizează forme, contururi și chipuri. Îndeosebi chipul mamei. Nu asistăm la o ieșire din neant, la o revelație sau la o irumpere din subteranele memoriei. Nu-i o redescoperire a mamei, ci însăși afirmarea, recunoașterea prezenței sale nesfârșite. Viața în totalitate i se datorează ei. De la sacrificiul acelei femei singure, fără soț, fără amant, hotărâtă să lupte cu incertitudinea fiecărei zile pentru a asigura copilului biftecul de prânz, untul, încălțările, hainele, chiria casei…și până la..aceeași femeie care-și vizitează fiul în garnizoana militară cu nonșalanța unui general venit să-și treacă în revistă trupele aeriene. Știe ce înseamnă războil care se apropie. Mai știe și prețul incomensurabil pe care acesta, războiul, i-l poate cere oricând de acum înainte.Tocmai de aceea , emanând aceeași naturalețe dezarmantă, care pare că e în stare să treacă peste decorațiile și uniforma căpitanului și să ajungă fix la inima omului – nu se sfiește să-i strecoare acestuia din urmă, în geantă, un jambon, o sticlă și două salamuri și să-i șoptească în căteva secunde numai, rostul lumii. În fața acestui episod ireal – Gary rămâne împietrit.

Cum să nu câștigi viața de partea ta atunci când ai șansa unei mame cu un acut simț al ofensivei și cu darul de a-l transmite chiar și acelora complet lipsiți de el? Să-ți vezi mama pe parcursul întregii sale vieți îndeplinindu-și planurile, ba chiar mergând puțin mai departe – câți dintre noi avem șansa aceasta?

Justițiară a bunelor maniere, a ofensivei permanente, a revanșei (întotdeuna necesare), a bucuriei revanșei, a lucrurilor cu adevărat importante, trecând cu nonșalanță peste diferența dintre ,,este’’ și ,,va fi’’, neștiind să se roage înaintea lui Dumnezeu, altfel decât în genunchi și plângând, sunt numai câteva ipostaze, imagini și chipuri desăvârșite ale mamei.

Întâlnind-o pe mama lui Roman Gary, ai sentimentul revelației, convingerea că viața merită și că tu însuți poți fi o victorie. Ce-ai putea să-i reproșezi unei asemenea mame? Prea multa iubire? Prea-multul sacrificiu? Neobosita-i prezență salvatoare?

Roman Gary, Promisiunea zorilor, ed. Humanitas Fiction, București, 2018

Autor:
Roman Gary
Editura:
Humanitas Ficton, 2018

Join the Conversation

Will not be published.