Un anume domn Piekielny (François-Henri Désérable)

Să-l asculți pe Désérable, în librăria de la Cișmigiu, redând din memorie peisaje întregi din Rostul lumii, al lui Bouvier, ca și cum lucrurile și locurile acelea s-ar naște chiar atunci, din cuvinte, ca și cum, prin ele – cuvintele, ai ajunge fix acolo – asta e o delicatesă, ceva extrem de rar care ți se poate întâmpla. Dar a-l însoți pe același Désérable povestindu-și aventura vieții în jurul unei cărți, unei singure cărți – asta ține deja de miracol.

Dacă ai auzit numai de Promisiunea zorilor – fără însă a o fi și cunoscut-o, ei bine, te afli exact acolo unde trebuie. Nu știm sigur dacă Désérable visează visul lui Gary – dar cu siguranță îl continuă.

Unii scriitori spun că în literatură totul este posibil. Ascultându-l însă pe Désérable povestind despre geneza cărții sale – ai impresia că uneori, literatura ea cea care își alege albia, scriitorii și cărțile, că ea e cea care-și decide propria-i istorie, și nu invers.

Nu e puțin lucru să știi să privești lumea așezat pe umerii uriașilor – însă Désérable merge încă și mai departe – coboară de pe umerii marelui Gary și descinde în acele locuri mai puțin umblate ale marelui roman-capodoperă și în același timp, ale vieții scriitorului francez. Există în lumina aceasta putem spune, un Gary al lui Désérable.

Nici acum nu știm dacă Désérable a scris un roman despre Gary sau despre micul domn Piekielny al lui Gary. O reconsiderare însă a privirii ne-ar arăta totuși altceva: am vedea cum Gary și Piekielny merg alături, împreună de la un capăt la celălalt al istoriei. Anonimul și personalitatea, anonimatul și celebritatea, banalul și senzaționalul, ghetoul și marele oraș al Sudului,  dispariția și veșnicia. De o parte – modestul locatar al blocului din Vilnius, pe care-l întâlnești întâmplător pe scară, despre a cărui viață nu ști mai nimic, pentru că nu-i nimic de știut din ea – de partea cealaltă, marele erou al Franței lui de Gaulle, Ambasadorul Republicii, renumitul scriitor.

Sigur că adevărul lui Gary e o specie subiectivă (al cui nu e?), însă dincolo de imaginar se distinge irevocabilul: pănă la un punct suntem cu toții comuni, banali, mediocri, medii și căldicei în geografia zilei, a cotidianului. Până la un punct. Numai că acest punct este adesea intangibil. Ce altceva să însemne izbânda dacă nu ieșirea din praful mediocrității și al anonimatului? Așa cum trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit (sfatul lui Camus), la fel, trebuie să înțelegem că Gary din Promisiunea zorilor este un Piekielny salvat. Cred că în asta constă esența capodoperei lui Gary, începute cândva demult la umbra muntelui mexican, dar și esența artei de a transfigura această capodoperă, zeci de ani mai târziu, sub cerul unui Paris nostalgic.

Literatura deține acest avantaj, de a salva ceea ce în istorie nu poate fi salvat. Prea puțin contează atunci dacă Piekielny a existat; Gary îi salvează pe toți acei ,,necunoscuți’’ ai istoriei ale căror destine ,,comune’’ – banale și cu nimic spectaculoase – au fost secerate sub tăvălugul acesteia.

Pomenindu-l pe Piekielny – ani la rândul, în diverse împrejurări mai mult sau mai puțin festive, consacrându-l, mai înainte literar – Gary îi pomenește de fapt pe toți acei evrei, pe toți acei morți ne-celebri și atât de banali ai Holocaustului. Iar ceea ce face mai departe, acest Francois-Henri-Désérable, ține deja de o artă a metaliteraturii, a literaturii care se salvează pe sine.

Désérable nu urmărește pur și simplu cursul râului ci pătrunde în albie – cu entuziasmul și cu determinarea aceluia care-și trăiește efectiv visul. Désérable reconstituie și reconstruiește (acolo unde nu există altă cale) geneza, traiectoria și destinul încă, al unor oameni și împrejurările vieții lor.

Iar uneori, împrejurările ajung să hotărască totul. Trebuie doar să ai geniul observației, recunoașterii sau al amintirii. Din acest punct de vedere – Désérable e un foarte bun pescar în apele Lethei, în apele memoriei. Datorită lui, datorită și pescuirii lui literare – Promisiunea zorilor nu cred să mai poată fi privită astăzi fără a o așeza în lumina discretă de altfel, a capitolului șapte al ei; altfel spus, grație lui Désérable, căutându-l pe Gary astăzi, e posibil să-l întâlnești pe domnul Piekielny.

Să părăsești America, să lași în urmă hocheiul profesionist și să te întorci în Picardia natală, luând urma precisă a singurei tale pasiuni literare, altfel spus, întorcându-te (pentru a câta oară) deasupra aceluiași și aceluiași roman – așa s-ar rezuma povestea, parcursul de poveste al lui Désérable. În felul acesta a fost descoperită pepita lui Gary. Și ca orice nestemat unic, pepita conferă grația și succesul monumental.

Piekielny este miezul operei lui Gary, nestematul bine ascuns în Promisiunea zorilor. Și de-ar fi acest Piekielny făcut numai din cerneală și hârtie, tot ar consfinți colosala victorie a literaturii asupra vieții. Și de-ar fi fost cu adevărat, același Piekielny, din carne și din oase – tot o victorie a literaturii s-ar numi asta.

Un anume domn Piekielny este mai mult decât un roman despre roman: este despre lumea acelui roman, despre locuri și ființe, geografii și istorii, despre mustul senzațiilor și profunzimea imaginarului. E ca și cum ai pătrunde, ținând în mână lumina literaturii, prin locurile mai puțin umblate ale unui tărâm totuși binecunoscut. Désérable luminează ori amplifică lumina acolo unde Gary păstrase umbra și crepusculul. Descindem de data aceasta în străzile din Wilno -Vilniusul copilăriei lui Gary, dar și în acel Ierusalim al Lituaniei presărat cu106 sinagogi și cu cele 60.000 de suflete din jurul lor, asta înainte de război , pentru ca după, adică astăzi, să mai rămână cu una singură și cu puțin peste 1000 de suflete – Ierusalimul Lituaniei a dispărut. Cum și în ce fel, descoperi plimbându-te în căutarea unui anumit domn…

Asemenea altor orașe ale Estului, asemenea Budapestei sau Iașului, Vilniusul, în amintirea celor două ghetouri evreiești, poartă încă doliu, ostentativ însă, asemenea acelei văduve care se îmbracă în negru după ce tocmai și-a ucis soțul.

Un anume domn Piekielny conține arta și metoda totodată a reconstrucției unui personaj, a reconstruirii din ceea ce ai, dar mai cu seamă din ceea ce nu ai: chemându-l pe Piekielny la tine, din lumea cea mare și nesfârșită de posibilități, aflându-l și salvându-l din calea oricărei uitări. E ceea ce și-a dorit o viață și o carieră întreagă Gary, este până la urmă, umila îndrăzneală a domnului Piekielny, revanșa și victoria sa în fața istoriei.

Francois-Henri-Désérable, Un anume domn Piekielny, ed. Humanitas Fiction, București, 2018

 

Autor:
François-Henri Désérable
Editura:
Humanita Fiction

Join the Conversation

Will not be published.