Zilele lui Savelie (Grigori Slujitel)

Imaginați-vă lumea în care o pisică visează cu ochii deschiși la camaraderia unui câine. Iar visul se împlinește. Pentru că Grigori Slujitel e mai mult decât un scriitor și încă și mai mult decât un actor, omul nostru e un visător. Maestru al metaforei, magician care dezvăluie o lume fabuloasă în care pisicile dorm în ceainice, se plimbă în voie prin familiile și prin parcurile Moscovei, încropesc societăți după chipul și asemănarea oamenilor (uneori chiar în umbra Kremlinului) și mai cu seamă – contemplă!

Izvorul geniului lui Slujitel este priceperea cu care reușește să cinematografieze și să metaforizeze emoțiile cele mai puternice, de nestăvilit, vulcanicul din oameni. Așa încât Zilele lui Savelie alcătuiesc un imens festival al metaforelor, o simfonie a tuturor emoțiilor pe care o ființă vie le poate trăi pe parcursul unei vieți. Dacă adăugam la acestea conștiința de sine a unui motan din Moscova zilelor noastre, avem atunci tabloul complet al cărții.

Nu întâmplător Savelie e cel mai contemplativ și mai chinuit (și schinjuit) pisoi din istoria literaturii moderne. Suntem în Rusia doar.

Și zilele lui Savelie așa au fost: de la pântecul mamei, ca o coajă de portocală caldă, când viața e un întreg nedefinit, la neamul cârtițelor care săpând prin galeriile timpului ajung la depozitele istoriei locurilor, apoi fluviile și mai cu seamă afluenții lor care ascund sub învelișul apei, în adâncul humei, nebănuite taine. Și iată-ne coborâți în inima marelui Oraș. Moscova. Râul și Capitala. Cu bulevardele ei infinite, neîntrerupte de niciun semafor, cu mijloace de transport pământene și subpământene în care femeile dimineții își șoptesc rugăciunile direct de pe ecranele Ipad-urilor cu icoane frumos imprimate în huse. Moscova în care bisericile și mănăstirile răsar mai des decât semafoarele. Azilele de noapte, Liturghii peste Liturghii și un Părinte microbist predicând neamului pisicesc aciuat sub sfintele temelii. Întreabă pisicile din Moscova și-ți vor spune istoria veche și nouă a fiecărui cotlon din cetate.

O emoție continuă îți conferă lectura acestei cărți. O adevărată pepită pentru orice editor de carte de pe lumea aceasta. Nu se știe când vei mai avea ocazia de a te plimba în voie prin casele și prin parcurile Moscovei, în pielea atât de greu încercată și peticită a unei feline unice în literatura modernă.

Insolit și crud, periplul lui Savelie e marea metaforă a vieții: nesațioasa poftă de a trăi liber există numai acolo unde omul fuge, învinge și se sustrage din mijlocul lâncezelii, a comodității, a locului căldicel. Confortul gratuit tocește imaginația, spune Savelie. Locul căldicel e marea primejdie a sufletului. A uita pur și simplu senzația de frig, a uita cum e când îți e foame, a nu face nimic cu timpul liber… Câți nu visează la o asemenea viață? Suntem totuși în tradiția literaturii ruse, așa încât, chiar și pentru un motan ciuntit de coadă și cu un ochi ca un nasture cusut, dușmanul cel mai de temut, nu-i cruzimea oamenilor și nici ispita acestei cruzimi, ci tocmai adormirea de sine a lor.

Join the Conversation

Will not be published.