Whitehead coboară până în adâncul tectonic ale conștiinței rasiale americane. O face din nou și nu cred să se oprească vreodată. Va încerca mereu, ca scriitor, să descindă în adâncul acesta fiebinte, să-i smulgă vibrația, zgomotul infernal, învelișul înfiorător. Sunt masive plăci tectonice care alcătuiesc greul acestei conștiințe rasiale; ciocnirea lor violentă dă naștere cutremurului universal numit segregare rasială, a cărui undă de șoc ne traversează încă existența.

O școală de corecție în Sudul Statelor Unite în anii 50-60 era de-a dreptul o gură de Iad. Încă una dintre acelea care se deschideau în tot ținutul acela blestemat și care-i atrăgeau cumva pe cei tineri asemenea unei găuri negre. Segregarea rasială secera nestingherită, pretutindeni acolo unde un negru ieșea pe ușa casei sale. Secera absurd, aberant, grotesc, nedrept, secera în vrie. Puțin contau legile anti-discriminare abia votate de naivii de la Washington DC.

Suntem în zorii luptei pentru drepturile civile. La radiourile din Florida Elvis e peste tot, iar din pick-up-uri se aude vocea doctorului King, Luther King. Trebuie să credem în adâncul sufletelor noastre că suntem cineva, că suntem importanți, că suntem vrednici de stimă… Pentru un puști de culoare din cartierul Frenchtown, orașelul Tallahassee-Florida, lăsat de părinți în grija bunicii, pe lângă plăcile doctorului King, eseurile lui James Baldwin care-i cad în mână îi aprind încă și mai tare setea de libertate și în egală măsură, visul, iluzia ei.

Survolăm așadar Sudul profund al Americii cu insolite săli de popice și restaurante la marginea șoselei, cu fabrici de îmbuteliere Coca-Cola, cu tinichigerii pline cu ziare, reviste și bomboane ieftine, cu restaurantele hotelurilor unde negrii nu pot intra decât prin ușa din spate, pentru a găti și a servi masa, niciodată prin ușa din față, niciodată așezați la mese.  Sudul cu neînvinșii lui comis-voiajori, cu reviste Playboy zdrențuite și cu beciuri întunecate în care zac ediții vechi din Dickens.

O lume în care sistemul segregaționist, născut de mintea nechibzuită a unor albi, nu a tuturor albilor, dar a unora suficienți de mulți, face ca băieții și fetele de culoare să fie ținuți de partea cealaltă a gardului (parcurilor de distracții, târgurilor, piscinelor publice, locurilor de joacă), ca ei să primească întotdeuna numai manualele școlare folosite de albii dinaintea lor (pline de grosolănii și de mizerii rasiale). Suntem deja la un secol distanță de eliberarea din sclavie proclamată și înfăptuită de Lincoln. Oamenii par a fi în continuare mai presus de acea lege.

Într-o astfel de Americă, deja la a doua jumătate a secolului XX, nu trebuie să te străduiești prea tare pentru a ajunge la o școală de corecție. Mai cu seamă dacă culoarea pielii tale nu e albă. Poliția te reține oricum dacă ești recalcitrant, dacă chiulești de la ore, dacă bătrânul tău socotește până la urmă că ți-ar trebui o îndreptare sau, de pildă, dacă ai ghinionul să faci autostopul și să urci într-o mașină tocmai furată.

Școlile de corecție de pe cuprinsul Americii, mult după 1950, erau adevărate închisori, cu spații mizere dedicate cazării, muncii fizice și desigur torturii. Autentice fabrici de durere. Riguros rânduite rasial, în spiritul vremii. Viața fragedă, trecută printr-o școală de corecție, acolo unde reușea să treacă, însemna recidiva întoarcerii sau dacă nu, prăbușire – un capăt de drum, o fundătură care apărea întotdeauna mult, mult prea repede. Ajungând la vârsta adultă, tinerii realizau că în definitiv nu părăsiseră niciodată acel loc infernal, că viața lor s-a încheiat demult, printr-o amputare a viitorului.

E valoroasă cartea lui Whitehead pentru că dezhumă trecutul recent al acestor școli de corecție de pe întinsul Americii – abuzurile, cruzimile și crimele îngropate acolo. E încă și mai valoroasă pentru că ne ajută să înțelegem locul ,,școlii de corecție’’ în societatea americană și în mentalul oamenilor. La 1973 și mult timp după aceea, corecția era încă instituționalizată în America.

Peste un secol de abuzuri, de bătăi, violuri și tortură. Sigur că școala de corecție americană era un sistem corupt unde se perpetuau toate aceste coșmaruri. Sigur că în linia întâi a durerii și a umilinței se aflau tinerii de culoare. Whitehead arată de fapt cum întreaga societate se sprijinea pe un astfel de soclu. Sistemul de justiție, cel al educației, vecinătatea oamenilor, cetățeni ai aceleași țări, toate acestea erau la rândul lor corupte de un imaginar și de credințe rasiale, segregaționiste.

Astăzi, plăcile tectonice ale conștiinței rasiale americane încă se mai lovesc între ele: Michael Brown, 18 ani (Ferguson, Missouri) și George Floyd, 46 ani (Minneapolis, Minnesota) au fost cele mai devastatoare cutremure de conștiința ultimilor ani.

Din acest punct de vedere, Literatura deține infinite puteri și responsabilități în crearea mentalităților și în angajamentul moral și civic al nostru, al celor care încă mai citesc.