Qu’est-ce que la littérature ? Le contraire de la vérité.

În Louis-Ferdinand Céline. Deux clowns pour une catastrophe, peliculă lansată în Martie 2016, realizatorul Emmanuel Bourdieu se apleacă asupra întâlnirii dintre scriitorul aflat în exilul danez și un universitar american evreu.

Cunosc bine muzica din adâncul lucrurilor, îi scria Céline lui Milton Hindus, doi ani după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Pornind de la această relație, la început epistolară, între autorul celor ,,o mie de pagini de coșmar în rezervă’’, de altfel un clown cinic cu scântei antisemite și acest profesor evreu american,  Emmanuel Bourdieu a creat un film.

https://www.youtube.com/watch?v=Xmwi_hETfiA

Întreaga peliculă poate fi urmărită la: www.zone-films.stream/3116-louis-ferdinand-celine.html

Céline apare aici atins de obsesia persecuției și  încercat de ,,tensiuni confuze’’ de care se rușinează și se mândrește în același timp.

Profesorul evreu îl vizitează pe scriitor în 1948, la invitația acestuia, în exilul său spartan din Korsør, la malul Mării Baltice. Se refugiase în Danemraca de teama unei condamnări  în Franța pentru colaboraționism. La întoarcea sa în SUA, Miltus Hindus va publica în 1949 ,,The Crippled Giant’’ (Gigantul infirm’’): Céline, scrie Miltus, nu-i decât un biet om, nicidecum un semi-zeu.

Memoria sonoră

Să spunem că există puține arhive sonore cu Louis-Ferdinand Céline (1894-1961), ceea ce ar putea fi surprinzător ținând cont de formidabila sa notorietate de dinaintea Celui de Al Doilea Război Mondial (în special pornind de la apariția Călătoriei la capătul nopții, în 1932), precum și de aceeași notorietate, sulfuroasă de data aceasta, de după Război. Céline începe să acorde interviuri abia de la finele anilor 1950, mai exact în încercarea de a-și construi o noua imagine printre francezi, asta după condamnarea sa pentru colaboraționism și exilul în Danemarca.

https://www.franceculture.fr/emissions/voix-nue/louis-ferdinand-celine-15

Recitind Călătorie la capătul nopții

Primele luni ale Războiului, luni absurde, care aruncă atât de departe imaginea insolită a burgului german, amintirea familiară a orașelor în care ai locuit, ai studiat și în care ai legat prieteni. Cu siguranță în oamenii aceia se petrecuse ceva, își spune Céline, ceva de neînțeles.

La fel de straniu este și peisajul Franței provinciale, a zecilor de cătune pustii; o lume din care oamenii s-au retras, ca și cum s-ar fi dus cu toții la o nuntă, lăsând în urmă singure, casele, școlile și bisericile.

Apoi glodul Flandrei îmbibat în ororile cărnii și ale privirii. Cu oameni care caută să se omoare unii pe alții, fără cel puțin să se fi văzut, cu prăzi calde șiroind în iarbă, pe care măcelarii și muștele le împart cu frenezie; cu întunericul care vine ca o păcură mirosind a moarte; cai și oameni cutremurați de aceeași groază.

Caii nu cunosc războiul: rămași fără oameni, merg unii la alții, de-o parte și de alta a frontului. Se recunosc. Omul  în schimb e incapabil de o asemenea apropiere. Nu e un război al cailor dar le era frică acestora să se mai urnească: le e frică din cauza rănilor infectate care dor, le e frică de noapte și mai ales, de curzimea călărețului.

Peste această lume care se scaldă în grotesc și se hrănește din oroare, un gând te ajunge în fiecare zi din urmă: când n-ai imaginație, să mori nu-i mare lucru…dar dacă ai, atunci e prea de tot, nu merită.

Scurtă cronologie

Céline se naște la 27 Mai 1894 (Courbevoie-pe malul stâng Senei), din părinți bretoni.

Școala primară o începe șase ani mai apoi, în 1900, anul Expoziției Mondiale din Paris.

În vara lui 1907 îl găsim la o altă școlă, în prejma Hanovrei, unde merge să învețe limba germană. După doi ani teutoni, schimbă din nou țara și pentru câteva luni merge la un colegiu în Anglia.

Între 1910 și 1911 este ucenic-comisionar la mai multe case de comerț cu textile din Paris și Nisa.

În 1914 devine subofițer însărcinat cu încartiruirea trupelor. Mobilizat pe frontul din Lorena și mai apoi pe cel din Flandra.Este rănit la brațul drept este dublu operat în Paris și mutat dintr-un spital în altul. I se administrează șocuri electrice ca formă de tratament (spitalul Vanves, Paris).

Revine în Londra unde lucrează la serviciul pașapoarte al Consulatului francez.

Reîntors în Franța, participă la o misiune de combatere a tuberculozei în Bretania.

În 1920 se înscrie la Facultatea de Medicină din Rennes iar doi ani mai târziu își continuă studiile la cea din Paris.

În 1924, după susținerea tezei, devine medic igienist în cadrul noii înființate Societăți a Națiunilor.

În 1932, Călătorie la capătul nopții este refuzată de Gallimard, dar publicată cu entuziasm de tânărul editor Robert Denoel. Favorită Goncourt, primește în cele din urmă un Renaudot și tirajul explodează de la 3000 la 50.000 de exemplare vândute.

În 1936 publică, după grele dispute cu editorul, Moarte pe credit. Nicio critică nu-i este favorabilă. Călătorește în Belgia, Danemarca, Rusia, Olanda, Statele Unite și Canada pentru a-și promova volumele. În Franța publică maimulte ,,Pamflete’’ în care pledează în favoarea unei înțelegeri militare cu Hitler în scopul evitării războiului.

Între timp Franța declară război Germaniei iar Céline, după ce e nevoit să-și închidă cabinetul medical din Paris (lipsă de reusurse), cere să fie angajat ca medic militar pe front , însă e găsit inapt. Va profesa însă pentru scurt timp în Gibraltar.

În Septembrie 1940, Pamfletele îi sunt republicate. Primește postul de medic într-o suburbie a Parisului, vreme de 4 ani, până în 1944. Nu va avea angajament politic; în schimb îi va ajuta pe mulți cu certificate medicale pentru a evita deportarea în lagărele de muncă din Germania.

Cedând amenințărilor cu moarte, pleacă în Danemarca unde primește azil. Prinde ultimul tren spre Copenhaga, înainte ca linia ferată sp fie bombardată.

În Aprilie 1945 Tribunaul din Paris emite mandat de arestare pe numele său, acuzat de trădare. La insistențele oficialilor francezi, Céline este arestat ăn Danemarca și execută 11 luni de detenție grea.

La eliberare primește domiciliu forțat într-o mansardă.

În 1951 Justiția franceză retrage acuzațiile și Céline se întoarce în Franța. Deschide un nou cabinet medical și este republicat de Gallimard.

Moare pe 1 Iulie 1961.

La 125 de ani de la naștere, Céline continuă să fascineze și să atragă asemenea unui Soare aflat în plină eclipsă.