E prima zi a morții tale…și a început să ningă, jilav, dar ninge. Ninge deasupra-ți și tu, tu te trezești că nu ai haine potrivite pentru o așa zi. Porți în continuare același rând de haine, ponosite, tocite și vechi (dar și tu ești asemenea lor) – zdrențe dintotdeauna, care n-au fost parcă niciodată noi. Aveai un pardesiu mai bun, pus deoparte acasă, dar iată că acum n-are cine să ți-l aducă…cine să-i îmbrace pe amărâții care mor singuri pe lume? Da, în orice împrejurare, singurătatea e legea universală a morții.

E prima zi a morții tale și o tristețe, cum n-a fost alta, cum nu s-a simțit vreodata te cuprinde: mai dureroasă decât moartea e însăși singuratatea care se naște odată cu ea, care continuă. Să fii atât de singur încât să n-ai pe nimeni în lume care să-ți poarte doliul…să fii obligat atunci să ți-l porți singur. Să cauți singur peticul acela de pânză, bucata de pământ, crăpătura urnei în care să-ți așezi țărâna.

Dacă există o materialitate a morții atunci ea ține de o anume problematică a trupului, mai exact a vestimentației sale și, implicit, a spațiului definitv și ultim. Cu ce haine vei fi îmbrăcat  și unde îți vor așeza trupul? Sunt griji universale care de la un anumit hotar al vieții capătă aceeași seriozitate, consistență și greutate precum oricare altă chestiune. Problema poate și nu poate fi deturnată, ocolită, suspendată sau evitată.

China lui Yu Hua, China așa cum noi, aici, n-avem de unde-o ști, e locul în care nu puțini sunt cei care n-au haine de înmormântare și nici loc de veci; aceia dintre oameni care n-au UNDE a se așeza și nici ce îmbrăca. O populație decedată recent, în plin avânt economic, evaporată prin statistici îndoielnice, când progresul țării nu permite abateri.

Dar mai presus de acest peisaj metafizic funebru, în care tulburarea sufletească continuă să anime existența, în Ziua a Șaptea a lui Yu Hua întâlnim poate povestea celui mai frumos tată din literatură. Sacrificiul de sine, umilința, blândețea și modestia nu sunt altceva decât fibrele constituente a ceea ce adesea numim, cu atâta ușurință, dragoste. Ziua a șaptea e o mare lecție de umanitate.